• CONT
    • Niciun produs în coș

Poți reface paharul spart lipind cioburile?

Se vorbește despre infidelitate încă de când se vorbește despre iubire. Cumva, cândva, pe lângă iubire, a apărut și ea, infidelitatea, ca un cuțit ascuțit înfipt bine în spatele relației. Infidelitatea nu înlocuiește neapărat iubirea, apare doar atunci când uiți, fie și pentru moment. Categoric, ea apare ca o ruptură în cuplu peste care nu oricine poate trece. Apare atunci când siguranța și încrederea, fundamentale pentru orice relație, sunt pierdute. Dar sunt ele pierdute pentru totdeauna? Poate cuplul să supraviețuiască infidelității?

Reacțiile în fața infidelității sunt întotdeauna diferite. Șoc, negare, disperare, durere intensă, furie, dezamăgire, control și anxietate intensă. Ele diferă însă în funcție de propriile noastre vulnerabilități, dar și de cum era sau este relația cu partenerul. Cât de contectați și puternici erau cei doi împreună, dar și separat.

Dacă relația a fost una de iubire și motivele pentru care sunt împreună sunt cele de iubire, nu abuz, atunci există o motivație profundă ca ambii parteneri să încerce să repare relația.”

Repararea și recâștigarea încrederii nu se face însă peste noapte, este un proces care poate dura ani. Sunt multe etape de trecut în procesul de reparare, prima și esențială pentru terapie și reparare este oprirea relației extraconjugale. Și, apoi, treptat, reconstruirea încrederii. Greu și în timp, cu multe momente de neîncredere, îndoială, deznădejde și durere.

În această perioadă este foarte valoros ca ambii parteneri să privească motivele rupturii înainte de infidelitate. Într-o formă sau alta, ambii parteneri au contribuit la apariția infidelității. Sigur, cel infidel are cea mai mare contribuție, însă și partenerul său are o contribuție importantă, chiar dacă pare nesemnificativă în aparență sau prin comparație. Mai ales când nu vorbim de tulburări de personalitate sau alte probleme severe de sănătate mentală.” (Domnica Petrovai)

Te-am înșelat pentru că…”

Respingerea constantă a partenerului în trecut poate duce la infidelitate. Critica excesivă poate duce la infidelitate. Ignorarea partenerului, fie și prin dependența de muncă a celuilalt, poate duce la infidelitate. Un partener dependent, sufocant, nesigur poate duce la infidelitate. Nevoia să evadezi, să fugi, să te reconfirmi în exterior, poate duce la infidelitate. Indiferența partenerului și lipsa lui de afecțiune poate duce la infidelitate.

Vrei să depășești problemele care apar în cuplu sau sincopele în relație? Atunci înscrie-te  la cursul online PENTRU NOI DOI susținut de Domnica Petrovai. Te poți bucura, astfel, de sfaturile și răspunsurile unuia dintre cei mai buni specialiști în terapia de cuplu de la noi! Înscrierile se pot face aici  https://goo.gl/shL9hf

Am întâlnit cupluri în care doar cel care a fost infidel a acceptat terapia și partenerul lui a refuzat pe motiv că el „nu este vinovat”. Însă, o relație înseamnă doi. Și, da, este dureros și traumatizant să fii înșelat, însă dacă partenerul tău ți-a comunicat nemulțumirile și tu le-ai ignorat, ai refuzat să accepți că are nevoi și le-ai respins, se poate ajunge la infidelitate. Cu greu se reconstruiește o relație dacă doar unul este <vinovatul> și celălalt nu depune un efort să-si vadă și propriile vulnerabilități. Cu greu se reconstruiește o relație dacă nu se depune efort în doi.” (Domnica Petrovai)

Dacă m-ar iubi cu adevărat, nu mi-ar accepta mizeriile”

Se întâmplă atunci când partenerul mult prea dependent și subjugat acceptă tacit infidelitatea din teama de a nu-l pierde pe celălalt și de a rămâne singur. Fără să pună limite, fără să vorbească despre cât de rănit se simte, ca să „nu facem scandal, să ne certăm, că doar avem copii de crescut”. Partenerul interpretează acest mesaj de „bunăvoință” ca indiferență: „Dacă m-ar iubi cu adevărat, nu mi-ar accepta mizeriile.” Într-o relație, după o experiență de infidelitate, pentru ca relația să nu se rupă definitiv sau să nu reapară infidelitatea după un timp, este esențial ca ambii parteneri să evolueze, să-și asume amândoi eșecul și trauma în cuplu. Să o accepte și să găsească împreună cauzele, în trecutul lor și al relației. Terapia de cuplu este esențială, nu doar cea individuală.

Mai mult decât atât, ambii parteneri au nevoie să-și privească propriile nesiguranțe, chiar și cel trădat, chiar dacă îi este greu să facă asta și are tendința, firească de altfel, să învinovățească partenerul. Ambii parteneri au nevoie să se ia la trântă cu propriile vulnerabilități. Pentru bărbați, pentru că asociază sexualitatea cu propria lor masculinitate, infidelitatea partenerei poate fi mai greu de iertat decât invers. Dar nu imposibil. Deși infidelitatea este o experiență traumatizantă pentru cuplu, multe relații își vindecă rănile anterioare infidelității, răni personale sau ale cuplului, și reconstruiesc o conectare mai apropiată și mai profundă ulterior. Infidelitatea le poate arăta cât de departe erau de fapt unul de celălalt. Da, există viață după infidelitate.

0 Comentarii la "Poți reface paharul spart lipind cioburile?"

Lasă un mesaj