• CONT
    • Niciun produs în coș

INTERVIU cu Domnica Petrovai:

„Relația este un organism viu, depindem unul de celălalt!”

Despre abuz și abuzatori, despre cum ne vindecăm de tarele trecutului, despre cum evoluăm spre o relație armonioasă

  1. Ce înseamnă abuzul într-o relație și de câte feluri poate fi el?

Abuzul în relații se exprimă în forme și intensități diferite, de la abuz fizic, la cel sexual sau emoțional. Din experiența mea în multe cupluri există această povară a trecutului. Abuzul financiar și abuzul emoțional sunt cele mai des întâlnite. Sigur, există și cupluri unde există abuz fizic, atât din partea bărbatului, cât și a femeii. Experiențele de abuz fizic au mecanisme multiple, însă unul dintre ele este convingerea și sentimentul de ostilitate și amenințare pe care îl percepe cel care recurge la abuz în relația cu cel de lângă el. 

  1. Cum poți descrie un abuzator? 

Mecanismele abuzului, în toate formele lui, sunt aceleași. Persoana cu această vulnerabilitate nu se simte în siguranță în relații și are o mare teamă de intimitate. Se așteaptă ca ceilalți să îl mintă, să îl manipuleze, să îl înșele sau să profite de ei, să îl umilească sau să îl abuzeze la rândul lor. Nu au încredere că prietenii, partenerul sau colegii pot fi onești și cinstiți, sunt mereu suspicioși și precauți.

„Poți fi luat de fraier dacă ești bun, mai bine să fii precaut, așa nu ți-o ei.”, „Femeile nu pot fi de încredere, dacă nu ești cu ochii pe ele te înșală sau se folosesc de tine.”, „Bărbații sunt toți bărbați, adică vor doar sex și să fii la dispoziția lor, am învățat să nu am încredere în ei” Nu sună cunoscut? Adesea astfel de persoane interpretează intențiile partenerului ca fiind negative. Gesturile mici sunt interpretate ca fiind semne de pericol și amenințare. În consecință, au o mare dificultate de control a impulsului de a ataca, toleranța la disconfort este atât de mare încât reacțiile, gândurile sunt automate și par în afara controlului. Acest comportament își poate avea sursele în copilărie. Dacă un copil a fost agresat fizic, bătut, respins când trăia un disconfort, frică sau teamă, învață să răspundă în același mod, prin nevoia de a pedepsi. Și capacitatea lui de empatie și autocontrol este scăzută. 

Domnica Petrovai vorbește pe larg despre acest subiect în cursul ei PENTRU NOI DOI. 
Te poți înscrie la curs aici: https://goo.gl/C3uj66
  1. Există copii abuzați care nu au devenit adulți abuzatori?

Sigur, există și adulți care au trăit experiențe de abuz fără să devină agresivi fizic, însă cu siguranță au fost afectați și impactul abuzului se exprimă printr-o altă formă de vigilență la amenințare. De exemplu, oameni permanent atenți la greșeli, vigilenți la ce nu merge, negativiști și cu comportamente pasiv-agresive. Nu exprimă direct ce simt, ce vreau, însă simt furie și frică și sabotează relația. Ori nu se implică, devin reci, își retrag afecțiunea, tensiunea se simte fără să o exprime direct. 

Adultul care folosește pedeapsa, agresivitatea din cauza toleranței scăzute la disconfort, în situații de disconfort mic, reacționează disproporționat, cu furie intensă. Fără auto-control și conștientizare. Abuzul are mai tot timpul o justificare. 

Nemulțumirea celuilalt, reală sau percepută, sau orice formă de feedback negativ sau critică, orice formă de respingere sunt percepute ca pericole și mecanismele de apărare se activează automat. Abuzatorul se apără prin agresivitate și comportamente punitive, „nu vorbesc cu tine”, „plec de acasă până îți revii”, „te lovesc să te înțelegi cum mă simt eu.”

Experiențele anterioare de abuz în familie sau relații apropiate vor crește vulnerabilitatea adultului de a recrea experiențele emoționale din trecut. Convingerea că ceilalți de folosesc de el, că dacă lasă garda jos vor profita de el, îl face să evite intimitatea și să nu aibă încredere în nimeni. 

  1. Cum crește copilul într-un cuplu în care unul dintre cei doi parteneri este abuzat emoțional? Care sunt șansele ca el să devină un abuzator?

Copilul, așa cum este firesc, are nevoie de doi părinți puternici, afectuoși, care să îi ofere siguranță și încredere. Când unul dintre parteneri însă nu poate răspunde unei nevoi emoționale a copilului, atunci acesta se va adapta prin propriile mecanisme de protecție, deprivare, abandon, respingere, subjugare, perfecționism, îndreptățire. Toate sunt forme de abuz emoțional. Pe de altă parte, copilul are nevoie și de experiența feminității și masculinității. Să primească și să învețe ce înseamnă feminitatea și masculinitatea în mod sănătos. Cu greu un părinte, femeie sau bărbat, ale căror nevoi emoționale nu sunt împlinite îi poate oferi copilului ceea ce el nu are sau nu trăiește. Efortul părintelui de a avea grijă de el, de a fi conștient de nevoile lui, de a avea grijă de nevoile partenerului, vor fi simțite și trăite de copil ca o mare siguranță. Copilul va avea un spațiu să își trăiască copilăria. Nu va avea grija părintelui. Grija, adesea inconștientă, de fericirea și împlinirea părintelui nefericit sau neiubit. 

Ambii parteneri au nevoi neîmplinite, rar sau aproape imposibil se întâmplă ca doar unul să fie „abuzatorul” și celălalt să fie o „victimă”. Relația este un organism viu, depindem unul de celălalt. Evoluăm împreună și ne susținem unul altuia și neputințele.

Copilul va prelua de la ambii parteneri vulnerabilitățile și în funcție de temperamentul lui și experiențele lui de viață va avea comportamente similare unuia dintre părinți. Însă, riscul este mare să copieze mecanismele de protecție și să rănească și el ca și adult, așa cum au făcut-o părinții lui în copilărie. 

  1. Există prejudecata că bărbații sunt, de regulă, abuzatorii. Ce știm despre excepții, mai ales la nivel emoțional?

Nu este adevărat. Pot exista forme ale abuzului mai frecvente la bărbați decât la femei. Cum este violența fizică la bărbați. Însă, de exemplu, infidelitatea este la fel de frecventă și la femei și la bărbați. Narcisismul, teama de eșec, nesiguranța și rușinea sunt mai frecvente la bărbați, în timp ce deprivarea și abandonul la femei. Abuzul, dependența și îndreptățirea sunt la fel de frecvente și la femei și la bărbați. 

Cea mai mare provocare este recunoașterea abuzului. Este asociată, de regulă, numai cu abuzul fizic, prin urmare mai greu de recunoscut și acceptat altfel. Formele ei subtile, cum sunt retragerea afecțiunii, criticismul, comportamentele pasiv-agresive, abandonul, îndreptățirea sunt mai greu de recunoscut. 

Însă important este să conștientizăm care sunt sursele suferințelor în relații și în dragoste. De ce eșuăm în relații, de ce alegem parteneri nepotriviți, de ce nu ne putem rezolva conflictele fără să rănim sau să ne rănim. Primul pas este constietizarea și procesul este unul dureros și tulburător, însă cei mai mulți nu fug sau evită procesul pentru că sunt conștienți că orice fugă este o amânare și amplificare a durerilor în relații. Un prim exercițiu pe care eu îl recomand este să îți închei cu adevărat relațiile trecute. Să îți asumi cum ai rănit, să spui și să vorbești cu acea persoană și să îți ceri iertare. Asta înseamnă un prim pas către responsabilitate și evoluție.

Domnica Petrovai vorbește pe larg despre acest subiect în cursul ei PENTRU NOI DOI. 
Te poți înscrie la curs aici: https://goo.gl/C3uj66

0 Comentarii la "INTERVIU cu Domnica Petrovai:"

Lasă un mesaj